Despre ROMARM

Principalul producător şi exportator direct de produse militare din România, Compania Naţională ROMARM S.A. a fost înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale Industriei Româneşti de Apărare. ROMARM este principalul furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere din România.

Compania Națională ROMARM are o structura tip holding, cu un capital 100% românesc și se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Peste 75 de ani de producţie militară

Cu o lungă tradiţie in Industria de Apărare, materializată în experienţa de peste 75 de ani de producţie militară, ROMARM este totodată o companie nouă şi flexibilă, adaptată la rigorile şi cererile pieţei economice.

Compania Naţională ROMARM S.A. este principalul furnizor de tehnică şi servicii militare din România, fiind o prezenţă constantă în peste 50 de pieţe, în ţări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Africa.

Produsele noastre de calitate, recunoscute deja pe piaţa internaţională, sunt acum disponibile clienţilor noştri, direct de la producător, la preţuri atractive, cu posibilitatea de negociere a termenilor din contracte, cu scopul de a obţine avantaje de ambele părţi.

Principala noastră ţintă este calitatea produselor şi serviciilor noastre. În acest sens, C.N. ROMARM S.A. a implementat deja sistemul de asigurare al calităţii conform cu standardele şi cerinţele internaţionale ISO 9001 şi este complet autorizată şi certificată de Ministerul Apărării Naţionale din România

C.N. ROMARM S.A. are în subordine 15 filiale și o sucursală.

LEGISLAȚIE

Lista principalelor ACTE NORMATIVE care au legătură cu domeniul de activitate al C.N. ROMARM S.A.