POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE GDPR

Ce este GDPR

GDPR a devenit o constantă a activităților noastre începând cu data de 25.05.2018 și este acronimul în limba engleză pentru “General Data Protection Regulation”, care se referă la REGULAMENTUL (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

În România, anumite prevederi ale GDPR au fost puse în aplicare prin Legea 190/2018 și prin anumite decizii adoptate de Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor Cu Caracter Personal („ANSPDCP”).

GDPR actualizează principiile stabilite încă de acum două decenii de Directiva 95/46/CE, care și-a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a GDPR.

Spre deosebire de legislația anterioară, GDPR pune accent pe drepturile persoanei ale cărei date sunt prelucrate, cum ar fi dreptul de a fi informat cu privire la operațiunile prin care sunt prelucrate datele personale, care sunt datele prelucrate, în ce temei sunt prelucrate, pentru ce durată sunt stocate și în ce condiții pot fi accesate/șterse/rectificate, etc.

GDPR nu se rezumă doar „dreptul de a fi uitat”. Dreptul de ștergere a datelor personale nu este absolut și nu poate fi exercitat în orice moment, ci depinde de circumstanțele exacte în care datele au fost colectate, de scopul colectării și de temeiul în baza căruia au fost colectate. Mai multe informații despre modul în care păstrăm datele personale și în ce condiții acestea pot fi șterse, poți regăsi în secțiunile de mai jos.

Pentru noi, GDPR nu este doar un acronim al unui act normativ, este și un acronim pentru motto-ul nostru: Give Data Proper Respect! Securitatea și confidențialitatea datelor sunt pilonii care stau la baza site-ului Romarm.ro, iar compania noastră urmărește în permanență să actualizeze platforma pentru a implementa cele mai noi standarde de securitate și confidențialitate a datelor.

Politica de confidențialitate GDPR

Securitatea datelor dumneavoastră personale este o prioritate pentru noi în consecință, acordăm cea mai mare atenție datelor personale și protecției acestora și vom dedica toate eforturile pentru prelucrarea lor în concordanță cu Regulamentul (UE) 2016/679 („Regulamentul general privind protecția datelor” sau „GDPR”).

Ne rezervăm dreptul de a actualiza și modifica periodic această Politică de Confidențialitate, pentru a reflecta orice modificări ale modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal sau orice modificări ale cerințelor legale. În cazul oricărei astfel de modificări, vom afișa pe website-ul nostru versiunea modificată a Politicii de Confidențialitate, motiv pentru care va rugam sa verificați periodic conținutul acestei Politici de Confidențialitate.

Cine suntem și cum ne puteți contacta

Romarm.ro este website-ul deținut de  a SC ROMARM SA, persoană juridică de naționalitate română, având punctul de lucru în București, Bd. Timisoara, nr. 5B, sector 6, 061301, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J40/10841/2000, cod unic de înregistrare fiscală RO13554423 (denumită în continuare „Romarm.ro” sau „noi”). Conform legislației cu privire la protecția datelor, suntem operator atunci când prelucrăm datele dvs. cu caracter personal.

Întrucât suntem întotdeauna deschiși să aflăm opiniile dumneavoastră, precum și să vă furnizăm orice informații suplimentare de care ați putea avea nevoie cu privire la prelucrarea datelor dvs, vă încurajăm să contactați responsabilul Romarm.ro cu protecția datelor, la adresa de e-mail marketing@romarm.ro, cu mentiunea: În atenția responsabilului Romarm.ro cu protecția datelor.

Ce categorii de date cu caracter personal prelucrăm

În general, colectăm datele dvs. cu caracter personal direct de la dumneavoastră, astfel încât aveți controlul asupra tipului de informație pe care ne-o oferiți. Primim informații de la dvs. astfel:

  • Când ne trimiteti mesaj pe formularul de contact de pe site-ul Romarm.ro, ne transmiteți: adresa de e-mail, numele și prenumele;
  • Când vă înregistrați datele (nume, prenume, email) pentru înscrierea, abonarea la Newsletterul Romarm
  • Când utilizați site-ul nostru, www.romarm.ro, putem, de asemenea, să colectăm și să prelucrăm ulterior anumite informații cu privire la comportamentul dvs în timpul vizitării site-ului nostru pentru a vă personaliza experiența online și a vă pune la dispoziție oferte adaptate profilului dvs. Vă invităm să aflați mai multe detalii în acest sens prin consultarea secțiunii privitoare la scopurile prelucrării de mai jos.
  • Pe site-ul nostru web putem stoca și colecta informații in cookie-uri și tehnologii similare, conform Politicii de cookie-uri.

Nu colectăm și nu prelucrăm în alt mod date sensibile, incluse de Regulamentul general privind protecția datelor în categorii speciale de date cu caracter personal. De asemenea, nu dorim să colectăm sau să prelucrăm date ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

 

Care sunt scopurile și temeiurile prelucrării

Vom utiliza datele dvs. cu caracter personal în următoarele scopuri:

  1. În scop de marketing – vrem să vă ținem la curent cu privire la cele mai bune oferte pentru produsele/serviciile care vă interesează. În acest sens, vă putem trimite mesaje prin e-mail conținând:
  • informații generale și tematice privind produsele noastre;
  • informații utile privind noile apariții de articole pe blogul nostru, evenimente pe care le organizăm, rezultate ale muncii noastre;
  • informații cu privire la produse similare sau complementare cu cele pe care le-ați achiziționat;
  • informații cu privire la oferte sau promoții;
  • alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie;
  • putem afișa recomandări personalizate pe site;

În majoritatea cazurilor ne întemeiem comunicările de marketing pe consimțământul dvs. prealabil. Vă puteți răzgândi și retrage consimțământul în orice moment, prin:

  • Accesarea link-ului de dezabonare afișat în cadrul mesajelor pe care le primiți de la noi;
  • Contactarea Romarm.ro folosind detaliile de contact descrise mai sus.
  1. Pentru apărarea intereselor noastre legitime

Pot exista situații în care vom folosi sau transmite informații pentru a ne proteja drepturile și activitatea comercială. Acestea pot include:

  • Măsuri de protecție a site-ului web și a utilizatorilor platformei Romarm.ro față de atacuri cibernetice;
  • Măsuri de prevenire și detectare a tentativelor de fraudare, inclusiv transmiterea unor informații către autoritățile publice competente;
  • Măsuri de gestionare a diverselor altor riscuri.

Temeiul general al acestor tipuri de prelucrări este interesul nostru legitim de a ne apăra activitatea comercială, fiind înțeles că ne asigurăm că toate măsurile pe care le luăm garantează un echilibru între interesele noastre și drepturile și libertățile dvs. fundamentale. De asemenea, în anumite cazuri ne întemeiem prelucrarea pe dispoziții legale cum ar fi obligația de a asigura paza bunurilor și valorilor prevăzută de legislația aplicabilă în această materie.

Cât timp păstrăm datele dvs. cu caracter personal

Ca regulă generală, cookie-urile sunt pastrate o luna de zile iar datele oferite de dvs prin intermediul formularului de contact pot fi pastrate cat timp suntem colaboram. Puteți să ne solicitați oricând ștergerea anumitor informații și vom da curs acestor solicitări.

Cui transmitem datele dvs. cu caracter personal

În cazul în care ne revine o obligație legală sau dacă este necesar pentru a ne apăra un interes legitim, putem divulga anumite date cu caracter personal unor autorități publice.

Ne asigurăm că accesul la datele dvs. de către terții persoane juridice de drept privat se realizează în conformitate cu prevederile legale privind protecția datelor si confidențialitatea informațiilor, în baza unor contracte încheiate cu aceștia.

În ce țări transferăm datele dvs. cu caracter personal

În prezent, stocăm și prelucrăm datele dvs. cu caracter personal pe teritoriul României.

Cum protejăm securitatea datelor dvs. cu caracter personal

Ne angajăm să asigurăm securitatea datelor cu caracter personal prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, conform standardelor industriei. Datele dvs. Sunt stocate pe servere securizate.

Ce drepturi aveți

Regulamentul general privind protecția datelor vă recunoaște o serie de drepturi în legătură cu datele dvs. cu caracter personal. Puteți solicita accesul la datele dvs., corectarea oricăror greșeli din fișierele noastre și/sau vă puteți opune la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. De asemenea, vă puteți exercita dreptul de a vă plânge autorității de supraveghere competente sau de a vă adresa justiției. După caz, puteți beneficia și de dreptul de a solicita ștergerea datelor dvs. cu caracter personal, dreptul la restricționarea prelucrării datelor dvs. și dreptul la portabilitatea datelor.

Pentru a vă putea exercita drepturile, ne puteți contacta folosind detaliile de contact expuse mai sus. Vă rugăm să rețineți următoarele aspecte dacă doriți să vă exercitați aceste drepturi:

Identificare. Luăm în serios confidențialitatea tuturor înregistrărilor care conțin date cu caracter personal. Din acest motiv, va rugam sa ne transmiteți cererile dvs. cu privire la astfel de înregistrări folosind adresa de e-mail marketing@romarm.ro.

Durata de răspuns. Ne propunem să răspundem la orice solicitări valide în termen de maximum o lună, cu excepția cazului în care acest lucru este deosebit de complicat sau dacă ați făcut mai multe solicitări, caz în care urmează să răspundem în termen de maximum doua luni. Vă vom anunța dacă vom avea nevoie de mai mult de o lună. S-ar putea să vă întrebăm dacă puteți să ne spuneți exact ce doriți să primiți sau ce anume vă îngrijorează. Acest lucru ne va ajuta să acționăm mai repede și să scurtăm timpul de răspuns la solicitarea dvs.

Drepturile terțelor părți. Nu trebuie să respectăm o cerere în cazul în care ar afecta în mod negativ drepturile și libertățile altor persoane vizate.

Drepturi vizate:
Accesul

Puteți să ne cereți:

  • să confirmăm dacă vă prelucrăm datele cu caracter personal;
  • să vă punem la dispoziție o copie a acestor date;
  • să vă oferim alte informații despre datele dvs. cu caracter personal, cum ar fi datele pe care le avem, la ce le folosim, cui i le divulgăm, dacă le transferăm în străinătate și cum le protejăm, cât timp le păstrăm, ce drepturi aveți, cum puteți face o plângere, de unde am obținut datele dvs., în măsura în care informațiile nu v-au fost deja furnizate prin această informare.

Rectificarea

  • Ne puteți cere să rectificăm sau să completăm datele dvs cu caracter personal inexacte sau incomplete.
    Este posibil să încercăm să verificăm exactitatea datelor înainte de rectificarea acestora.

Ștergerea datelor

  • Ne puteți cere să vă ștergem datele cu caracter personal, dar numai în cazul în care:
  • acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate;
  • sau v-ați retras consimțământul (în cazul în care prelucrarea datelor se baza pe consimțământ);
  • sau dați curs unui drept legal de a vă opune;
  • sau acestea au fost prelucrate ilegal;
  • sau ne revine o obligație legală în acest sens.
  • Nu avem obligația de a ne conforma solicitării dvs. de ștergere a datelor dvs. cu caracter personal în cazul în care prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal este necesară: pentru respectarea unei obligații legale sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
  • Există anumite alte circumstanțe în care nu suntem obligați să respectăm solicitarea dvs. de ștergere a datelor, deși acestea două sunt cele mai probabile circumstanțe în care v-am putea refuza această solicitare.

Restricționarea prelucrării datelor

  • Ne puteți cere să restricționăm prelucrarea datelor cu caracter personal, dar numai în cazul în care:
  • acuratețea lor este contestată (a se vedea secțiunea de rectificare), pentru a ne permite să verificăm exactitatea acestora;
  • sau prelucrarea este ilegală, dar nu doriți ca datele să fie șterse;
  • sau acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate, dar dvs. aveți nevoie de ele pentru a constata, a exercita sau a apăra un drept în instanță;
  • sau v-ați exercitat dreptul de a vă opune, iar verificarea dacă drepturile noastre prevalează este în desfășurare.
    Putem continua să folosim datele dvs. cu caracter personal în urma unei solicitări de restricționare în cazul în care: avem consimțământul dvs. pentru a constata, exercita sau asigura apărarea unui drept în instanță, precum și pentru a proteja drepturile Romarm.ro sau ale altei persoane fizice sau juridice.

Portabilitatea datelor

  • Ne puteți cere să vă furnizăm datele cu caracter personal într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, sau puteți solicita ca acesta să fie „portat” direct către un alt operator de date, dar în fiecare caz numai dacă:
    prelucrarea se bazează pe consimțământul dvs. sau pe încheierea sau executarea unui contract cu dvs.; și prelucrarea se face prin mijloace automate.

Opoziția

  • Vă puteți opune în orice moment, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, prelucrării datelor dvs. cu caracter personal în temeiul interesului nostru legitim, în cazul în care considerați că drepturile și libertățile dvs. fundamentale prevalează față de acest interes.
  • De asemenea, vă puteți opune oricând prelucrării datelor dvs. în scop de marketing direct (inclusiv crearea de profiluri), fără a invoca vreun motiv, caz în care vom înceta în cel mai scurt timp posibil această prelucrare.

Luarea de decizii automate

  • Puteți cere să nu faceți obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, dar numai atunci când decizia respectivă: produce efecte juridice cu privire la dvs.; sau
    vă afectează într-un mod similar și într-o măsură semnificativă.
    Acest drept nu se aplică în cazul în care decizia la care s-a ajuns în urma luării automate a deciziilor:ne este necesară pentru a încheia sau a derula un contract cu dvs.; este autorizată prin lege și există garanții adecvate pentru drepturile și libertățile dvs.; sau se bazează pe consimțământul dvs. explicit.

Plângeri

Aveți dreptul să depuneți o plângere la autoritatea de supraveghere cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. În România, datele de contact ale autorității de supraveghere pentru protecția datelor sunt următoarele: Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România. Telefon: +40.318.059.211 sau +40.318.059.212. E-mail: anspdcp@dataprotection.ro.

Fără a vă afecta dreptul dvs. de a contacta în orice moment autoritatea de supraveghere, vă rugăm să ne contactați în prealabil și vă promitem că vom depune toate eforturile necesare pentru a rezolva orice problemă pe cale amiabilă.

Vă reamintim că puteţi contacta în orice moment Responsabilul Romarm.ro cu protecția datelor prin transmiterea solicitării dvs. prin e-mail la adresa: marketing@romarm.ro.