Acord de tip joint-venture între Uzina Mecanică București - General Dynamics, primul pas spre relansarea industriei de apărare
Uzina Mecanică București a semnat cu divizia europeană a companiei americane General Dynamics un acord de tip joint-venture pentru construirea în România a 133 de transportoare blindate Piranha 5.
Acordul a fost semnat marți, 15 martie 2022 la sediul Uzinei Mecanice București (UMB). La eveniment au participat înalți oficiali ai statului român, premierul Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Florin Spătaru, secretarul de stat Daniela Nicolescu, Alfonso Ramonet, directorul general al General Dynamics European Land Systems Mowag (GDELS Mowag), însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, precum și management-ul celor două companii, Mihai Rafiu (UMB) și Marinică Mîrzu (GDELS România).
Asocierea UMB - General Dynamics European Land Systems Romania, un pas important pentru relansarea industriei de apărare
Filiala ROMARM va fabrica complet următoarea tranșă de vehicule blindate Piranha 5 pentru Armata Română. Cu noul joint-venture dintre UMB și GDELS România, următorul lot Piranha 5 ar urma să fie produs, în etape, într-un grad și mai mare la uzina din București, avându-se în vedere și fabricarea blindajului și a carcasei. Pe termen lung se are în vedere realizarea acestui tip de vehicul blindat pentru piețele externe, mai exact pentru Cehia, Slovacia și Bulgaria, țări care derulează sau vor derula proceduri de selecție și achiziție de transportoare blindate pentru trupe. În plus, pe lângă fabrica în sine, la UMB va fi operațională și o secție de mentenanţă a vehiculelor militare, care va putea răspunde cerințelor de reparații sau întreținere ale partenerilor.
De la demararea din 2019 a primului contract, două batalioane de infanterie a Forțelor Terestre Române au fost dotate cu transportoare blindate Piranha 5. Premierul Ciucă a precizat faptul că acest contract e însoțit de obligații de compensare (offset), în favoarea României, de 297 milioane de euro, sumă din care, până acum, s-a realizat implementarea a aproximativ 55% sau 56%.
Conform declarației șefului executivului, premierul Ciucă, și alte companii românești sunt implicate în realizarea acestui produs. Elmet a produs și proiectat turela, Pro-Optica furnizează echipamente pentru întreg ansamblul transportorului, iar CSR și Interactiv contribuie la partea de comunicații și la integrarea capabilităților de management a sistemului informatic.
Tehnologie NATO disponibilă acum pe transportoarele blindate din dotarea Armatei Române
În acest moment, Armata Română are deja în dotare 68 de transportoare Piranha 5, aflate în dotarea a două batalioane din Forțele Terestre.
"Armata Română va fi dotată cu încă 133 de transportoare Pirahna 5, în urma semnării acordului de joint-venture, care profilează în primul rând un parteneriat strategic sustenabil, româno-american, în beneficiul industriei naţionale de apărare şi al obiectivelor de înzestrare ale Ministerului Apărării Naţionale. Când am preluat acest mandat, mi-am stabilit obiective foarte clare, iar unul dintre acestea este valoarea adăugată în economia Romaniei sub umbrela unei strategii care să cuprindă inclusiv industria de apărare. Îmi doresc ca la finalul acestui joint-venture împreună cu General Dynamics, în România, la Uzina Mecanică, să fie produse transportoare blindate Piranha 5 nu numai pentru Armata Română ci și pentru alte state".
Ministrul Economiei, Florin Spătaru
Piranha 5 este cel mai bun transportor blindat de luptă disponibil la acest moment
Producția locală a trasportoarelor blindate este un moment important pentru industria românească de apărare deoarece Piranha 5 întrunește cerințele militare prin tehnologia modernă de ultimă generație.
Piranha 5 este un blindat cu o greutate de 30 de tone, care poate transporta 3 membri ai echipajului şi 8 soldaţi. Poate fi configurat pe şasiuri 8×8 şi 4×4. Are un motor diesel MTU 6V199 de 586 CP şi 2.200 Nm. Piranha 5 poate rula cu o viteză maximă de 100 km/h, la o putere a motorului de 600 CP, cu autonomie de peste 500 km. Transportorul blindat poate urca rampe cu înclinație de 60% şi poate să treacă prin şanţuri cu o adâncime maximă de 1,5 metri. Transportoarele Piranha 5 care ar urma să îndeplinească rolul de vehicul de luptă sunt echipate cu turele cu un tun de 30 de mm și mitraliera calibru 7,62 mm. Cele care vor avea rol de punct mobil de comandă vor avea o o turelă cu mitralieră cal. 12,7 mm.
Potrivit MApN, transportorul blindat Piranha V pentru trupe 8×8 este un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, necesar pentru îndeplinirea misiunilor Forţelor Terestre. Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, poate fi folosit în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice.
Vehiculul blindat Piranha 5 este folosit la nivel mondial, iar în Europa se află în dotarea forțelor militare din Spania și Danemarca.
Un start pentru relansarea industriei de apărare din România
Așadar, asocierea Uzinei Mecanice București cu General Dynamics European Land Systems România reprezintă un pas important spre relansarea industriei de apărare, lucru sublinitat de premierul Nicolae Ciucă, iar ROMARM va susține total acest parteneriat care este imperios necesar în condițiile actuale.
În concluzie,
„România are resursa umană, are potenţial şi România are voinţa pe care trebuie să o valorificăm şi să o fructificăm în aşa fel încât să ne aliniem la tot ce înseamnă nevoia de standarde aşa cum ni le-am asumat atunci când am devenit membri NATO şi ai UE.”,
a declarat Prim Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă